
Contractiile Braxton Hicks sunt contractii uterine sporadice care incep in ultimele 6 saptamani ale sarcinii. Unele femei incep sa le simta dupa prima jumatate a sarcinii, dar nu este obligatoriu. Aceste contractii au fost denumite dupa numele medicului englez – John Braxton Hicks, cel care le-a descris pentru prima oara aceste contractii in anul 1872.
Cu avansarea sarcinii contractiile Braxton Hicks au tendinta sa apara mai des, dar pana in ultimele saptamani acestea probabil vor ramane rare, neregulate si nedureroase. Uneori insa este foarte greu de distins de pornirea unui travaliu prematur.
Pentru siguranta dumneavoastra si a bebelusului ar fi bine sa nu incercati sa va puneti singura niciun fel de diagnostic. Daca nu ati ajuns inca in saptamana 37 de sarcina si aveti mai mult de patru contractii intr-o ora, sau aveti orice alt semn de travaliu prematur, luati legatura imediat cu medicul dumneavoastra.
Pe masura ce va apropiati de data nasterii, cervixul incepe probabil sa se pregateasca pentru nastere. Contractiile pot deveni mai intense si mai frecvente, iar acesta poate creea un disconfort. Spre deosebire de contractiile Braxton Hicks nedureroase si sporadice care apar mai devreme si nu au provocat niciun fel de schimbare la nivelul colului uterin, contractiile adevarate pot ajuta la subtierea cervixului sau poate sa duca chiar la o mica dilatare. Aceasta faza deseori este mentionata ca faza de pretravaliu.
Cum puteti diferentia contractiile adevarate de contractiile Braxton Hicks?
In ultimele saptamani sau zile dinainte de nastere, contractiile Braxton Hicks pot deveni ritmice, relativ apropiate sau pot deveni chiar dureroase. Multe femei sunt pacalite de aceste contractii false si se gandesc ca a sosit deja momentul nasterii. Dar spre deosebire de contractiile adevarate care prevestesc nasterea, contractiile Braxton Hicks nu cresc in mod constant si nu devin mai puternice, si nu devin foarte apropiate.
Ce puteti face daca contractiile Braxton Hicks devin incomode pentru dumneavoastra?
In ultimele saptamani ale sarcinii puteti incerca urmatoarele metode:
– Schimbarea pozitiei poate ajuta la diminuarea simptomelor incomode ale contractiilor Braxton Hicks. Daca va apasa aceste simptome intr-o pozitie de odihna, mersul pe jos poate fi de ajutor. Alta data doar pozitiile de odihna sunt de folos. Contractiile adevarate in schimb vor persista si vor progresa indiferent de pozitia pe care o aveti.
– O baie calda (dar nu fierbinte) este bine primita de corpul dumneavoastra si va ajuta la relaxare.
– Sa incercati sa beti cat mai multa apa, deoarece contractiile Braxton Hicks pot fi cauzate uneori de deshidratare.
– Incercati sa faceti cateva exercitii de relaxare, respiratie lenta si profunda. Acestea nu vor opri simptomele contractiilor false, dar va pot ajuta sa treceti mai usor peste disconfortul produs. Este o oportunitate foarte buna sa exersati metodele de gestionare a durerii invatate la cursurile prenatale.
Cand trebuie sa apelati la medic sau la moasa?
Sa luati legatura imediat cu medicul dumneavoastra (sau cu un alt specialist daca este cazul) daca nu ati ajuns inca in saptamana 37 de sarcina si contractiile devin tot mai frecvente, ritmice sau dureroase, sau daca apar una sau mai multe din urmatoarele semne posibile de un travaliu prematur:
– Dureri abdominale, crampe asemanatoare crampelor menstruale sau daca apar mai mult de patru contractii pe ora (chiar daca acestea sunt nedureroase);
– Orice sangerare vaginala sau pata;
– Cresterea secretiilor vaginale sau schimbarea compozitiei acestora: de exemplu daca secretia vaginala devine apoasa, cu mucus sau cu sange ( chiar daca culoarea devine doar rozalie);
– Aparitia unei presiuni mai mari in zona pelviana ( ca si cum bebelusul ar impinge in jos);
– Dureri de spate, mai ales daca aceste dureri devin ritmice si constante, sau daca nu ati avut anterior dureri de spate
Daca ati trecut de 37 de saptamani de sarcina, nu trebuie sa va panicati si sa alarmati medicul dumneavoastra doar din cauza contractiilor, decat daca dureaza fiecare contractie aproximativ 60 de secunde si apar la fiecare 5 minute timp de o ora. Daca medicul dumneavoastra v-a recomandat altfel, urmati sfatul medicului.