Prescolari Archives - Planse de colorat

Ticurile nervoase la copii – Roaderea unghiilor

De ce roade copilul meu unghiile si ce ar trebui sa fac?

Copilul poate sa isi roada unghiile din mai multe motive: curiozitate, plictiseala, stres, obisnuinta sau pur si simplu poate imita pe cineva din jur. Roaderea unghiilor face parte din asa numitele “ticuri nervoase”, care includ si suptul degetului mare, ridicarea nasului, rasucirea sau tragerea parului si scrasnirea dintilor.

Cresterea poate sa ii faca pe copii sa devina anxiosi, iar multe din tensiuni si presiuni din interior sunt invizibile pentru parinti. Daca copilul isi roade unghiile in mod inconstient (de exemplu in timp ce se uita la televizor, sau are emotii inaintea unui spectacol sau inaintea unui test) este doar modul lui de a face fata stresului si nu este motiv de ingrijorare.

De obicei copilul se va lasa singur de acest obicei si chiar daca devine un tic greu de controlat, nu trebuie sa iti faci girji, exista modalitati simple de a ajuta copilul sa renunte.

Ce pot face parintii in cazul in care copilul isi roade unghiile

Raspunsul nostru instinctiv atunci cand copii fac ceva care ne ingrijoreaza este sa incercam sa oprim comportamentul nedorit. Acesta este bine ca un obiectiv pe termen lung. Dar, inainte de a face aceasta oprire este esential sa te ocupi de cauzele care stau la baza comportamentului copilului si daca exista un motiv de stres in viata lui, incearca sa il rezolvi impreuna cu el.

Motivele de stres pot varia in viata copilului: o mutare, divortul parintilor, o noua scoala sau un recital – cel mai bine ar fi, daca ai reusi sa vorbesti cu copilul tau despre problemele care il apasa. Uneori poate fi greu pentru copil sa vorbeasca despre grijile ce il apasa. Dar daca incerci sa deschizi subiectul “stiu ca iti rozi unghiile, fiindca te apasa ceva…” poate fi o cale sa se deschida fata de tine.

In nici un caz sa nu pedepsesti copilul pentru ca isi roade unghiile. Ca si alte ticuri nervoase si roaderea unghiilor poate sa fie un gest inconstient. Daca copilul nici nu isi da seama ca isi roade unghiile, pedeapsa este inutila. Uneori si adultii au obiceiuri nervoase, la care nu pot renunta.

Daca te deranjeaza foarte tare obiceiul copilului, pot sa pui limite; de exemplu “fara roaderea unghiilor la masa”.

Cel mai important lucru este sa iti dai seama cat de mare este problema care a declansat roaderea unghiilor. Daca copilul recunoaste ca nu poate sa se opreasca, chiar daca i-ai atras de mai multe ori atentia, va fi greu sa se dezobisnuiasca de acest obicei.

In general, cel mai bine este sa isi tina unghiile frumos taiate, sa se spele de mai multe ori pe maini si sa incerci sa ii atragi atentia in alta parte. Daca il presezi, la stresul deja existent se va adauga si stresul din partea ta si situatia se poate inrautati. Daca incerci sa actionezi direct, chiar si aplicarea unor substante cu gust amar pe unghii pot fi interpretate de copil ca o pedeapsa. Cu cat mai putina agitatie se asociaza cu acest obicei, cu atat mai probabil ca el se va lasa singur atunci cand se simte pregatit sau sa ceara de la tine ajutorul dorit.

Daca copilul cere, trebuie sa il ajuti. De exemplu daca prietenii lui il tachineaza din cauza obiceiului nedorit, sigur va fi pregatit sa se lase.

In primul rand ar trebui sa discutati despre cum il tachineaza prietenii si incearca sa il incurajezi sa iti spuna cum se simte. Trebuie sa il asiguri pe copil, ca il iubesti indiferent de aspectul unghiilor.

Apoi treceti la solutionari posibile. Daca vorbesti cu copilul tau despre obiceiurile nervoase, care includ si roaderea unghiilor, va intelege mai bine ce se intampla. Ati putea citi o carte, un ghid, care ajuta la renuntarea acestor obiceiuri. Apoi puteti decide impreuna, daca vrea sa ii reamintesti oprirea acestui obicei sau il irita faptul ca ii atragi atentia. Copii mai mari accepta mai greu ajutorul din partea parintilor.

Ajuta-ti copilul sa devina constient de acest tic nervos. Poti sa il atingi usor pe brat, sau sa folositi niste cuvinte cheie pentru aceste situatii.

Daca copilul doreste sa isi vopseasca unghiile cu o solutie amara poti sa il lasi, doar sa te asiguri ca stii ce contine solutia respectiva. Unele contin piper, care poate irita ochii, daca copilul se freaca la ochi.

Ar mai putea folosi bandaje pe varful degetelor sau sa isi vopseasca unghiile cu cateva straturi de lac de unghii pentru a face roaderea unghiilor o provocare mai grea.

Fetele uneori sunt intr-o situatie mai usoara, descoperind ca vizita la un salon de manichiura le ajuta la renuntarea acestui obicei.

Unele tehnici de relaxare iar pot fi de folos. Respiratia adanca, sau strangerea si eliberarea pumnilor de exemplu.

Asigura-te ca are multe oportunitati de a alerga si a se juca afara, unde poate sa isi consume energia si tensiunea. Unii copii se relaxeaza prin arta si isi gasesc de exemplu prin a picta o modalitate buna de a-si tine mainile ocupate. Si invatarea unui instrument muzical poate fi de folos.

Daca o metoda da gres, trebuie sa incercati impreuna din nou. Dintr-o varietate de solutii sigur veti gasi o solutie, care se potriveste cu copilul tau. In general, cu cat este mai in varsta copilul, cu atat mai multa responsabilitate are fata de acest obicei.

In cele din urma poti sa ii reamintesti copilului ca obiceiurile sunt greu de intrerupt si ca tu vrei sa il ajuti, nu esti impotriva lui. Copilul trebuie sa simta ca este inconjurat de afectiune, de atentie, indiferent daca reuseste sau nu sa renunte la obiceiurile lui neplacute. In cele din urma rabdarea si persistenta vor arata roadele.

Cand trebuie sa iti faci griji cu privire la roaderea unghiilor

In cazuri rare, roaderea severa a unghiilor ascunde o anxietate excesiva. Daca copilul atat de tare isi roade unghiile, incat apar rani la varfurile degetelor sau apare sangerarea, ar trebui sa consulti medicul copilului. Daca apar si alte comportamente ingrijoratoare (cum ar fi scoaterea firelor de par, probleme de somn, reperea firelor de par) cu siguranta trebuie sa te consulti cu medicul.

De asemenea daca roaderea unghiilor a aparut brusc si a avansat rapid, consilierea profesionala este recomandata si in acest caz.

Aventurile lui Rosie – Desene pentru copii

Stresul la prescolari

Schimbari de comportament la gradinita

Multi parinti isi trimit copii la gradinita, in speranta ca vor invata acolo abilitati noi sociale. Dar spre surprinderea parintilor, copii se intorc de acolo de multe ori cu noi probleme de comportament. Devin agresivi, neascultatori si obraznici. De multe ori parintii ajung la concluzia, ca petrecerea timpului indelungat cu colegii nu le imbunatatesc abilitatile sociale a copiilor lor ci dimpotriva, situatia se inrautateste.

Din ce in ce mai multi parinti impartasesc aceste experiente neplacute, arata un studiu realizat de cercetatori americani.

Studiul realizat a avut efecte sumbre: pe cand rezultatele activitatilor prescolare au fost foarte bune, de exemplu la matematica sau literatura, rezultatele comportamentelor sociale au fost negative. Copii, care au fost supusi acestor studii proveneau din medii diferite de viata.

Copii care au inceput gradinita de la o varsta mica, tindeau sa aiba mai multe sanse de a dezvolta probleme de comportament. Rezultatele au fost si mai rele, cand s-au luat in calcul orele petrecute pe zi la gradinita. Cu cat stateau mai mult timp la gradinita, cu atat au crescut problemele de comportament.

Problemele de comportament includeau: refuzarea cooperarii, comportament obraznic si comportament agresiv fata de ceilalti sau distrugerea jucariilor sau altor obiecte.

Ce se intampla in aceste situatii? Care este factorul, care schimba comportamentul copiilor? Cercetatorii la inceput au suspectat conditiile de predare din gradinite la nivel financiar diferit, dar copii analizati proveneau din medii total diferite de viata si printre ei erau si cu venituri mari, care frecventau gradinite scumpe.

O alta teorie a fost legata de lipsa parintilor, dar studiul a demonstrat ca acei copii, care au fost lasati in grija bunicilor, nu au dezvoltat acest comportament agresiv. Deci nu lipsa parintilor este motivul principal pentru schimbare in astfel de situatii.

Bineinteles ca nu toti copii reactioneaza la fel in anumite situatii. S-a mai demonstrat ca o sensibilitate mai crescuta la copii poate creste problemele de comportament.

Sistemul educational din Norvegia

Se stie, ca Norvegia are un sistem educational diferit de orice alta tara din lume. Sistemul norvegian are mai putine rezultate negative in randul copiilor de gradinita decat in alte tari. Norvegia are un sistem de educatie superior. Foarte putini dintre copii intra la gradinite inainte de varsta de un an, iar numarul personalului ingrijitor este foarte mare. In gradinite si in scoli se pune accent pe dezvoltarea abilitatilor sociale si copii isi petrec cea mai mare parte a zilei in aer liber.

Daca ne uitam atent la sistemul norvegian ne putem da seama, ca acei copii sunt mai putin stresati. Copii prescolari din alte tari, din alt sistem sunt stresati. Stresul poate fi un motiv, care ii schimba pe copii.

Nivelul de stres in organismul copiilor

Cortizolul este un hormon de stres, pe care copii il produc in timpul zilei. In mod normal nivelul de cortizol are un ritm zilnic, atingand maximul atunci cand cineva se trezeste si apoi scazand pe parcursul zilei. Ajunge la nivelul minim inainte de culcare.

Dar acest ritm se poate modifica, daca conditiile de stres se schimba in jurul nostru sau al copilului. Daca stresul este mai mare, nivelul de cortizol creste in organism, indiferent de ora din zi. Pe termen scurt ajuta organismul sa raspunda crizei, dar nivelurile crescute de cortizol sau stresul cronic pot provoca probleme de sanatate sau de dezvoltare.

Deoarece nivelul de cortizol se poate masura usor la copii, cercetatorii au facut alte studii ajungand la urmatoarele rezultate: cand copii stau acasa, nivelul lor de cortizol urmeaza modelul sanatos, crescand la trezire si scazand pe tot parcursul zilei. Cand copii sunt la gradinita, modelul de cortizol se modifica si creste in timpul zilei.

Desi este greu sa se determine clar, care sunt factorii care duc la cresterea cortizolului pe tipul zilei, unele presupuneri se pot elimina din lista. De exemplu nu este vorba de separea de parinti. Copii care sunt acasa nu au nivelul de cortizol crescut atunci, cand parintii nu sunt acasa. Nu este vorba nici despre diferentele de odihna in timpul zilei. Copii de la gradinita au nivelul de cortizol crescut, indiferent de orele de odihna.

Cercetatorii au gasit unele explicatii pentru aceste schimbari: copii de la gradinite nu au acces la o figura sigura pe parcursul zilei. Un copil se ataseaza mai usor de o bona sau de bunica, dar intr-un loc unde personalul este suprasolicitat, lipsit de sensibilitate sau supus schimbarilor frecvente, acest atasament este imposibil de realizat.

Copii care dezvolta atasamente secundare fata de bone, bunici sau chiar profesori au un nivel de cortizol mai normal in organism.

O alta posibilitate pentru schimbarea nivelului de stres in organism ar fi interactiunile copilului cu alti prescolari. Cu siguranta prin interactiunea cu alte persoane toti invatam ceva si dezvoltam abilitati sociale. Pentru un copil ar trebui sa fie lumea lui naturala printre persoane de aceeasi varsta ca el.

Prescolarii si auto-educarea

Cu siguranta avand contact cu ceilalti oameni invatam cum sa ne comportam in societate. Prescolarii insa abia acum invata auto-controlul, empatia, compasiunea, rabdarea, eticheta sociala. Abia acum incearca sa dezvolte o atitudine optimista si constructiva pentru a face fata problemelor sociale.

Dar in aceste conditii sunt oare colegii cei mai potriviti oameni pentru a dezvolta abilitatile sociale pentru un copil? Aceste lectii nu pot fi invatate de la egal la egal. Multi dintre prescolari sunt impulsivi, incompetenti din punct de vedere social si sunt predispusi la aparitii bruste de furie sau disperare. Copiii mici au dificultati cand trebuie sa isi controleze emotiile si sunt ignoranti cu privire la delictele sociale. Nici empatia nu este inca la un nivel dezvoltat.

Prescolarii isi pot oferi reciproc experiente sociale importante. Dar stadiul lor de dezvoltare nu este la un nivel ridicat insa. Un copil care copiaza alti copii poate dobandi obiceiuri bune, dar poate de asemenea sa copieze si ce este rau. Iar colegii nu ofera tot timpul numai exemplu bun de urmat.

Cand un copil imparte jucaria cu un adult grijuliu, el stie va primi inapoi jucaria si va fi rasplatit cu laude. Insa cand imparte jucaria cu un coleg, este posibil sa nu fie rasplatit deloc. Astfel de situatii ii pot influenta pe cei mici intr-un mod negativ din punct de vedere social.

Industrializarea si aparitia prescolarului

Ar trebui sa ne inchipuim ce se intampla cand se aduna mai multi copii de aceeasi varsta si se ivesc astfel de probleme. Prescolarul in sine este un personaj nou in istoria omenirii.

Mai demult, cand oamenii traiau in grupuri mici, copii erau inconjurati de oameni de toate varstele si rar se intampla sa fie si copii de varsta lor in cercul lor. Socializarea a insemnat interactiunea cu persoane de toate varstele, de la sugari la bunici.

Ideea prescolarului a aparut abia cu aparitia societatii industrializate, unde oamenii nu au sprijinul famiilor extinse si parintii lucreaza in afara casei.

Petrecerea timpului indelungat la gradinita poate provoca probleme, dar nu inseamna ca nu poate fi si o experienta sociala pozitiva. Oportunitatea de a se juca cu colegii poate fi un lucru bun in viata prescolarului. Cheia este echilibrarea timpului de joaca cu colegii cu ingrijirea sensibila si atenta.

Atentia necesara acordata copiilor

Daca alegeti o gradinita, unde personalul este potrivit pentru numarul de copii, puteti sa fiti siguri ca efectele negative ale socializarii de la egal la egal se vor minimaliza prin afectiunea si atentia ingrijitorilor.

Spatiul de joaca iar este important. Nimanui nu ii place sa fie inghesuit sau sa se afle in locuri aglomerate. Incercati sa gasiti gradinite, unde li se ofera copiilor spatiu larg de joaca.

Profesorii sunt importanti in viata copiilor. Incercati sa gasiti profesori, care sunt atenti si intaresc comportamentul dorit prin lauda si incurajare. In general psihologii recomanda utilizarea disciplinei pozitive, o abordare care subliniaza explicarea motivelor pentru reguli si consecintele comportamentului rau. Studiile au aratat, ca prescolarii care au avut parte de disciplina pozitiva dezvolta mai mult auto-control si o mai buna aptitudine sociala.

O mama sensibila si atenta intelege nevoile copilului ei. Daca mama isi asculta copilul, poate sa il ajute sa treaca peste greutati si sa ii ofere stafurile necesare pentru a forma o prietenie cu cel putin un coleg sau o colega de la gradinita.

Prezenta parintilor este un factor important in dezvoltarea copiilor. Incercati sa petreceti cat mai mult timp cu copilul si sa fiti acolo atunci, cand el are nevoie de ajutor. Comunicati mereu cu profesorii, sa stiti mereu ce face la gradinita si sa va implicati, daca copilul se intalneste cu oameni, care ar putea avea influente negative asupra lui. Asa puteti sa il ajutati sa se dezvolte si sa devina echilibrat din punct de veder social.

Povesti de seara pentru copii

Aspecte importante privind intrarea la gradinita sau la scoala a copilului

Desi fiecare dintre noi ar dori sa aiba oglinda magica, care arata ce face copilul toata ziua la gradinita sau la scoala, din pacate aceasta dorinta nu ni se poate indeplini. Dar putem sa avem o viziune foarte clara cu privire la progresul copilului la scoala sau la gradinita.

Iata niste sfaturi utile, cum am putea realiza acest lucru.

Sa comunicati cu profesorul copilului

Ar fi bine sa stabiliti un sistem regulat de comunicare cu profesorii copilului. Incercati sa treceti in fiecare saptamana ce ati discutat cu cadrul didactic, cu cate o nota sau comentariu pe langa aceste discutii. Daca il implicati pe copil in alegerea caietului sau agendei, ar fi si mai bine. Daca nu va caracterizeaza acest stil, puteti tine legatura cu cadrele didactice prin telefon sau e-mail.
In cazul in care apare o problema la scoala, sa nu asteptati pana se programeaza o sedinta cu parintii. Sunati profesorul sa ii cereti o inalnire pentru rezolvarea problemei. Inainte de intalnire sa va ganditi la toate aspectele despre care doriti sa discutati cu profesorul. Cu cat sunteti mai deschisi, dornici catre colaborare si nu porniti discutii contradictorii, cu atat profesorul va intra mai putin in defensiva, va fi dornic sa colaboreze si pentru amandoua parti va fi mai usor sa lucrati impreuna.
In cazul in care profesorul va anunta ca exista o problema la scoala si va cere o intalnire, pregatiti-va cu niste intrebari in prealabil: ce face copilul gresit, cum puteti ajuta la domiciliu pentru rezolvarea acestei probleme, cum ar fi cel mai bine sa tineti legatura…

Sa comunicati cu copilul

Ar fi bine sa intrebati copilul despre ce s-a intamplat la scoala in fiecare zi. Unele familii discuta la cina despre ce au facut pe parcursul zilei. Dar puteti gasi si alte momente potrivite pentru aceste discutii: inainte de culcare, la baie, in parc. Orice moment pe care il gasiti potrivit, il puteti folosi pentru a comunica cu copilul. Puteti sa il intrebati pe copil despre prietenii lui, despre momentul cel mai frumos din zi, momentul cel mai rau din zi si despre relatiile lui cu profesorii, sau ajutoarele cadrelor didactice. Sa il lasati pe copil sa vada ca sunteti interesati si de problemele aparute in viata lui, nu numai succesele lui va intereseaza.
Inainte sa vorbiti despre problemele aparute si partile rele ale zilei, ar fi bine sa povestiti despre ce a fost bine. Este mult mai usor pentru copil sa povesteasca ce a fost rau, dupa ce si-a amintit evenimentele placute.
Ar fi bine sa puneti intrebari specifice si nu generale. In loc sa intrebati copilul „Ce ai facut azi?“, ar fi mai bine sa intrebati ceva specific, cum ar fi: “Ce carte ati citit azi la scoala? Carla s-a intors la gradinita sau inca este bolnava?
Sa fiti un ascultator bun. Fiti atenti la ce vrea copilul sa va spuna si ce ii este greu sa va povesteasca. Unde ii este greu sa va povesteasca, puteti sa ii puneti intrebari cu privire la problema respectiva.
Cand povestiti cu copilul, ar fi bine sa aveti un dialog si nu monolog din partea copilului. Copiilor le place de multe ori sa auda ce s-a intamplat la scoala, cand parintii erau de varsta lor.
Sa fiti implicati in toate aspectele ceea ce priveste scoala. Tineti pasul cu noutatile de la scoala sau gradinita: ce colegi are copilul, ce cadre didactice sunt implicate in activitatile lui, ce proiecte au in derulare. Cu cat sunteti mai familiarizati cu ce se intampla la scoala sau la gradinita, cu atat copilul va fi mai deschis si va povesti mai mult despre evenimentele petrecute acolo.

Sa comunicati cu alti parinti

Copii in mod constant socializeaza, schimba idei, se joaca unii cu altii. Asa ar trebui sa faceti si dumneavoastra. Parintii care tin legatura unii cu ceilalti si mai schimba idei si impresii despre profesori, scoala, gradinita, in general au o idee mai buna despre ce se intampla in clasa, decat cei care nu comunica intre ei. Copii apreciaza aceasta socializare. Cand adultii din viata lor comunica despre ceea ce fac ei, le da un sentiment de siguranta. Stiu ca ei sunt importanti pentru aceste persoane.

Sa fiti implicati

Gasiti modalitati de a se implica in viata copilului dumneavoastra. Puteti face ceva voluntariat pentru scoala, gradinita daca aveti timp. Daca nu, puteti face voluntariat pentru proiecte ocazionale, cum ar fi un ajutor la un joc de la scoala, gradinita sau o petrecere organizata acolo. Puteti coordona mesaje speciale, aduna materiale pentru un proiect. O alta optiune ar fi sa insotiti clasa intr-o excursie.
Sa fiti atenti cand copilul se joaca cu alti copii si vorbesc despre scoala. Veti auzi multe informatii utile. Si acest lucru nu este spionaj. Cand copilul vorbeste deschis, este bine sa ii acordam o mare atentie.

Curiozitati despre pasari

	Ciocanitoarele au oasele capului foarte tari, ca si cum ar avea propriile lor casti. Din acest motiv pe o ciocanitoare nu o doare deloc cand loveste cu ciocul atat de mult si de repede!
	Randunelele de mare zboara in jurul Pamantului odata pe an. Parcurg in total 30 o00 km si zboara de la Polul Nord catre Polul Sud si inapoi!
	Soimii calatori sunt cele mai rapide pasari din lume. Viteza lor poate ajunge pana la 180 km/h. Zboara peste limita de viteza a unei masini de pe autostrada!
	Strutii pot avea o inaltime de pana la 3 m si pot cantari si 130 de kilograme. Sunt cele mai mari pasari din lume!
	Vulturii au cuiburi mari! Ei construiesc cuibul adaugand material in fiecare an aceluiasi cuib. Un cuib de vultur poate avea de doua ori dimensiunea unui copil mic!
	Ratele au pene speciale, care le protejeaza si nu le este frig in apa. Penele nu permit apei sa ajunga la piele, iar puful moale le tine de cald!
	Flamingo au culoarea roz datorita crevetilor micuti pe care ii pescuiesc din apa si ii mananca. Aceasta hrana face ca penele unei pasari flamingo sa fie roz!
	Pinguinii nu zboara, ei innoata. Sub apa un pinguin este foarte rapid si gratios. Aceste miscari sunt contrare fata de cele de pe uscat, unde pinguinii au un mers lent si stangaci!
	Coada unui Paun este mare si colorata! Dar numai masculul are o coada care iese in evidenta. Se mandreste cu ea in fata paunitei! Isi desface coada ca sa o impresioneze si sa ii arate cat este el de frumos!
	Bufnitele ca sa priveasca si in alta parte decat in fata, isi intorc mult capul. Ele nu isi pot misca ochii dintr-o parte in alta, cum fac oamenii. Ca sa vada in jur, sunt nevoite sa isi intoarca tot capul!
	Papagalii vorbesc! Mai precis asculta sunetele din jur si repeta ce au auzit. Unii papagali din casele oamenilor invata sa miaune, sa latre sau chiar sa spuna alfabetul!
	Pasarea Emu depune oua verzi. Depune intre 7 si 10 oua verzi odata!
	Ratele zboara in forma de V. Toamna tarziu pleaca spre tarile calde. Fiecare este pe rand conducatorul grupului pe drum!
	Tucanul are un cioc mare!!! Arata de parca ar fi foarte greu, dar nu este. Ciocul unui tucan este gol pe dinauntru, astfel aceste ciocuri sunt foarte usoare!
	Pasarea Kiwi traieste in padurile din Noua-Zeelanda. Ea nu zboara!
	Pelicanii au o punga sub cioc. Punga unui pelican se poate intinde mult si poate contine mai multi pesti decat stomacul lui!
	Colibri este singura pasare care poate zbura cu spatele!

Probleme de disciplina: comportament agresiv si intreruperea convorbirilor telefonice

Am analizat care sunt cele mai dificile provocari cand vine vorba de disciplina. Si concluziile arata, ca toata lumea se lupta cu buna crestere a copiilor si de multe ori fara rezultat bun. Unele manifestari neplacute se intorc mereu, indiferent de varsta copilului sau etapele de dezvoltare.
Expertii au analizat 10 cele mai frecvente probleme de disciplina si incearca sa dea parintilor niste sfaturi pentru rezolvarea acestor situatii delicate. Dar uneori abordarile acelei probleme pot fi foarte diferite. De aceea este foarte important sa gasiti strategia potrivita pentru copilul dumneavoastra pentru rezolvarea acestor probleme si sa obtineti rezultatele dorite.

Copilul meu loveste oamenii

Exemplu: Iulian, un baietel de 6 ani, loveste oamenii atunci cand nu obtine ce vrea sau cand lucrurile nu se intampla asa cum ar dori el.
Odata cand prietenul lui nu vroia sa il lase la un joc la calculator, Iulian l-a strans de gat. Alta data fara sa fie provocat, el a impins-o pe sora ei de 1 an si jumatate de pe canapea. Iar daca mama a oprit televizorul, a lovit-o si pe ea.
Iulian este un baietel bine dezvoltat pentru varsta lui, este puternic si mama este ingrijorata ca odata va rani pe cineva.
Ce au incercat parintii:
– au incercat sa vorbeasca cu el si sa il indemne sa isi foloseasca cuvintele pentru a comunica cu cineva si nu forta fizica;
– au incercat sa ii aplice pedepse, de exemplu nu l-au lasat sa se uite la televizor o perioada scurta de timp;
– au incercat sa ii acorde timp sa se linisteasca;
– i-au dat la fund cand nu mai stiau cum sa actioneze

Tatal copilului crede ca Iulian are un comportament absolut normal pentru un copil de varsta lui si ca atunci cand va creste, va avea un altfel de comportament fata de altii. Mama nu este de acord cu aceasta gandire. Intrebarea mamei este: cum ar putea sa il faca pe Iulian sa inteleaga ca bataia nu este o buna metoda pentru rezolvarea situatiilor conflictuale.

Sfatul specialistilor:

In primul rand parintii ar trebui sa renunte de tot la bataie ca pedeapsa pentru ceea ce a facut Iulian. Pedeapsa fizica este mai degraba o forma de descarcare a parintilor furiosi decat sa fie o metoda folositoare la descurajarea unui comportament agresiv la un copil.
Timpul acordat lui Iulian pentru a se linisti este foarte benefic pentru toata lumea. In felul acesta si el se poate linisti si ceilalti din jur si se evita situatiile periculoase in care se poate rani cineva. Dupa ce s-a linistit toata lumea, se poate discuta ce este de facut in viitor pentru evitarea situatiilor neplacute.
Un alt specialist este de parare ca trebuie invatati copii cum sa isi exprime furia in mod corespunzator. Multi copii cand nu se intampla ceva asa cum vor ei, reactioneaza in mod agresiv. Ei trebuie doar indrumati sa isi exprime furia prin cuvinte si nu prin agresivitate.
Puteti sa ii explicati ca atunci cand ar dori sa se joace la calculator, ar putea sa il intrebe pe prietenul lui: “Pot sa ma joc acum eu la calculator?” – in loc sa il loveasca.
Iar atunci cand Iulian procedeaza corect, ar trebui laudat pentru exprimarea corecta a dorintelor.
Familia ar trebui sa isi faca timp pentru o o sedere in trei: mama, tata si copilul. In aceasta intalnire ar trebui sa discute despre lovituri. Ar trebui sa se stabileasca o politica cu toleranta zero din toate partile cu privire la lovituri.
Parintii ar trebui sa fie uniti si sa aiba amandoi aceeasi parere despre aceasta problema.
Iulian de asemenea este destul de mare ca sa inteleaga ca daca loveste pe cineva, aceea persoana se poate rani, sau daca continua acest comportament, din aceasta cauza poate sa piarda prieteni sau o alta consecinta, poate fi pedepsit de parinti sau de invatatori.
Trebuie explicate de atatea ori, de cate ori este nevoie cum sa procedeze corect, sa gaseaca un loc unde sa se calmeze, sa se exprime prin cuvinte, si Iulian va actiona asa, cum a fost invatat.
La primele semne de furie ar trebui sa i se spuna: Vad ca esti suparat. Nu vrei sa iesi un pic in curte, sau in camara cealalta sa te joci cu altceva pana te calmezi?

Copilul meu ma intrerupe cand vorbesc la telefon

Exemplu: Emilia, o fetita de 3 ani este extrem de nerabdatoare atunci cand mama sau tata vorbesc la telefon. Face orice ca sa reuseasca sa intrerupa convorbirile telefonice: icepe sa tipe, sau sa se joace cu jucarii foarte zgomotoase. Parintii nu stau ore intregi la convorbiri telefonice, este vorba doar de apeluri de scurte durate, de exemplu programarea la doctor, o convorbire scurta cu prietenii sau familia sau alte treburi care nu pot fi rezolvate decat la telefon.
Ce au incercat parintii:
– au incercat sa ii explice ca trebuie sa aiba mai multa rabdare cand ei au ceva de rezolvat prin convorbiri telefonice;
– pregatirea fetitei pentru aceste convorbiri, sa stie cat timp va dura si ca dupa aceea va avea toata atentia mamei sau tatalui;
– au incercat sa ii ofere ceva de facut inainte de a ridica receptorul;
– au incercat sa o indrume catre alte modalitati de a atrage atentia cand doreste ceva, de exemplu ridicarea mainilor in loc de tipete;
– i-au explicat ca gesturile ei vor avea consecinte;
– au incercat sa o laude atunci cand fetita nu a intrerupt apelul telefonic.

Din pacate nimic din tot ce au incercat parintii nu a ajutat la progrese mari in comportamentul fetitei.

Sfatul specialistilor:

Avand in vedere ca in acest caz cuvintele nu mai au valoare in fata fetitei, unii specialist recomanda o separare fizica intre parinte si fetita in timul convorbirilor. Cel mai bine ar fi daca mama sau tata s-ar retrage intr-o alta incapere in timpul convorbirilor in timp ce Emilia este ocupata cu ceva. Parintii ar trebui sa ii spuna ca se intorc in camera de indata ce au terminat cu apelul telefonic. La inceput poate va protesta fetita impotriva acestor separari, dar cu timpul ea va invata sa dezvolte toleranta mai mare fata de aceste separari.
Fetita trebuie sa inteleaga ca nu trebuie sa concureze pentru atentia parintilor in timpul convorbirilor. Daca atentia dorita intarzie un pic, nu inseamna ca nu o va primi mai tarziu. Doar un pic trebuie sa astepte si o va avea pe deplin.
Copiii trebuie invatati sa stie sa astepte. S-ar putea sa dureze cateva saptamani pana un parinte ajunge la faza in care copilul a reusit sa invete ca rabdarea si asteptarea ii vor aduce atentia dorita si nu cearta si pedepse, cum ar fi in cazul tipetelor sau zgomotelor provocate in timpul convorbirilor.
Inainte ca sa inteleaga acest lucru de tot, situatia se poate inrautati si sa ajunga intr-un punct culminant. Dupa care lucrurile se schimba spre bine.
O alta parere ar fi ca in timpul convorbirilor parintii ar putea sa ii acorde copilului atentie prin recunoasterea prezentei lui: cu o mangaiere, o imbratisare.
Copii foarte mici nu au un concept foarte bine dezvoltat despre limita de timp. Parintii ar trebui sa incerce sa ii ofere o clepsidra sau un cronometru pentru a masura timpul cat ar trebui sa astepte. Iar dupa ce a reusit sa astepte cu rabdare un anumit timp pana parintii au terminat apelul telefonic, lauda este foarte importanta. Auto-controlul este o aptitudine care chiar merita laude.
Copilasul trebuie implicat in rezolvarea problemei. Daca parintii o intreaba pe fetita: Ce trebuie sa fac cand suna telefonul? Ea deja stie ce este de facut si automat este implicata in rezolvarea problemei.
O alta idee ar fi sa creeze parintii o cutie speciala, care este folosita numai pe durata convorbirilor. Aceasta cutie trebuie sa fie umpluta cu tot feluri de lucruri pana mama sau tata vorbeste la telefon. Inainte sa raspunda parintii la telefon, ar putea sa o intrebe pe fetita: Unde este cutia de telefon? Si ea va sti deja ce are de facut si in acest fel ea se va amuza si se va simti bine in timpul apelurilor telefonice.

Probleme de disciplina: povesti inventate si sfidarea parintilor din partea copilului

Expertii au analizat 10 cele mai frecvente probleme de disciplina si incearca sa dea parintilor niste sfaturi pentru rezolvarea acestor situatii delicate. Dar uneori abordarile acelei probleme pot fi foarte diferite. De aceea este foarte important sa gasiti strategia potrivita pentru copilul dumneavoastra pentru rezolvarea acestor probleme si sa obtineti rezultatele dorite.

Copilul meu inventeaza povesti

Exemplu: Daniel, in varsta de 8 ani mereu inventeaza povesti despre el insusi. Spune prietenilor ca are centura neagra la karate, cand in realitate nu a luat lectii de arte martiale. Sau ca este un chitarist bun, cand de fapt nu a luat niciodata lectii de chitara.

Parintii sunt ingrijorati ca din cauza aceasta prietenii se vor indeparta de micut.

Ce au incercat parintii:

– i-au subliniat inexactitatile si laudele din povestile lui

– l-au avertizat ca prietenii nu vor mai avea incredere in el

Nici o metoda nu a functionat pana acum si Daniel continua sa inventeze si sa rasuceasca adevarul.

Sfatul specialistilor:

Parintii ar trebui sa empatizeze cu Daniel, nu sa il critice. Se pare ca Daniel are o increde de sine foarte scazuta si criticile nu il vor ajuta.

O conversatie simpla: „O centura neagra? Oau! Acesta este o realizare mare! Ti-ai dori ca aceasta sa devina realitate?” Sau: „Sa fi un chitarist bun este un lucru minunat. Ce am putea face ca aceasta sa devina realitate? „ ar ajuta foarte mult in acest caz.

Inainte ca parintii sa inceapa sa critice si sa ii corecteze comportamentul, sa il faca sa se simta vinovat sau sa ii fie rusine, ar trebui sa aiba o legatura stransa cu copil si sa ii inteleaga sentimentele.

O alta abordare ar fi daca parintii i-ar da un pic de timp copilului sa vada ce urmari au actiunile lui. Poate dupa ce pierde un prieten din cauza exagerarilor sau laudelor, Daniel va constientiza ce urmari grave poate avea deformarea adevarului. Poate fi greu pentru un parinte sa vada cum sufera copilul, dar uneori unii copii trebuie sa treaca prin experientele lor si astfel sa invete cum sa procedeze data viitoare.

Poate ca Daniel are dificultati cu colegii lui si crede ca impresionand prietenii cu povesti extraordinare, le va castiga atentia si respectul dorit. Ar trebui cumva ca parintii sa reuseasca sa ii intareasca increderea in sine. Sa stie ca este iubit exact pentru cine este el, chiar daca nu este un maestru in artele martiale.

Copilul meu ne sfidează în mod constant

Exemplu: Mihai este un baietel de 3 ani. Actioneaza in mod sfidator cand vrea sa obtina ceva de la parinti. De exemplu daca vrea sa se uite la televizor sau sa primeasca gustarea preferata de la mama in acel moment, se apuca de crize istericale.

Daca i se spune sa nu faca ceva, cum ar fi aruncarea jucariilor , in mod constant trece peste cuvintele parintilor si face tocmai invers .

Ce au incercat parintii sa faca:

– i-au aplicat pedepse (de exemplu renuntarea la o excursie din cauza comportamentului)

Pe termen scurt functioneaza abordarea parintilor, dar pe termen lung nu este valabila.

Sfatul specialistilor:

Abordarea parintilor nici nu va functiona pe termen lung daca parintii nu ii explica clar lui Mihai cum sa nu faca ceea ce nu are voie sa faca in momentul respectiv.

Daca de exemplu arunca cu mingea in perete, in loc sa i se atraga atentia ca nu are voie sa arunce cu mingea in perete, parintii ar putea sa il intrebe: Vrei sa te joci cu mingea afara sau sa ne jucam cu alte jucarii inauntru? Parintii trebuie sa fie calmi, dar fermi si sa utilizeze cat mai putin atentionarile „nu ai voie sa faci acel lucru!”

Daca copilasul este mai rezistent si nu se lasa, parintii ar putea sa ii mai acorde o sansa spunandu-i: „Daca mai arunci cu mingea in perete, ti-o voi lua!” Asa Mihai va sti care sunt urmarile faptelor sale. Dar mingea trebuie luata daca el mai da in perete cu ea, fara multe avertismente si negocieri, care nu duc la rezolvarea problemelor.

Unii copii se simt sufocati de cererile permanente ale parintilor.

Cooperarea intre copil si parinte ar fi o alta cale sa se rezolve aceste probleme pe termen lung. In loc ca parintii sa preia controlul si copilul sa simta amenintarea in voce, parintii ar putea sa il intrebe: „Vrei sa incerci din nou?”

Mama ar trebui sa vorbeasca cu empatie si cu respect cu fiul ei si sa ii arate ca il intelege, chiar daca s-a stabilit o limita. : Stiu cat de mult iti doresti inghetata acum, dar nu te pot lasa sa mananci inghetata inainte de cina. Daca ti-e foame, putem incepe cina si vom salva inghetata pentru desert.”

Consolarea si mangaierea sunt bine venite pana se calmeaza copilul, dar fara ca parintii sa cedeze la rugamintile copilului.

Probleme de disciplina: bataie intre frati si ignorarea parintilor

1. Bataia intre frati

Exemplu: Stefan, care are 2 ani il loveste pe fratele lui mai mare (Ionut) de 4 ani, atunci cand acesta are o jucarie pe care el ar vrea sa o aiba. Daca nu obtine ce vrea il zgarie, il trage de par si arunca cu jucarii in fratele lui. Ionut este un copil foarte calm, nu este deloc violent si de obicei cedeaza la agresiunile fratelui mai mic. Dar Stefan il agreseaza pe Ionut uneori si fara niciun motiv.

Ce au incercat parintii:

– i-au cerut sa se opreasca

– uitandu-se in ochii lui i-au spus cu asprime “nu”

– i-au dat timp sa se calmeze

– i-au luat jucariile si le-au pus departe de el

– l-au trimis in camera lui sau intr-un colt

– la disperare, dat la fund

Din pacate nimic nu functioneaza din cele descrise. Mai exista un bebelus in familie si acesta necesita multa atentie din partea parintilor. Ce este de facut?

Sfatul specialistilor:

Acesti parinti ar trebui sa se concentreze pe o eductie pozitiva. Este bine sa ii acorde lui Stefan o pauza de retragere dupa un episod agresiv. Copilul incalca regula numarul unu in conflictele de familie: siguranta, deci ar trebui separat pana cand se calmeaza.

Dar ar trebui sa renunte la etichetarea lui Stefan de “copil rau”, deoarece acesta va afecta viata parintilor si viata lui Stefan, care va trai cu etichetele puse pe el de acuma.

De asemenea parintii ar trebui sa fie atenti la propriile actiuni: au facut ceva ce putea sa ii provoace comportamentul agresiv lui Stefan?

Disciplina cu “dat la fund” si trimis intr-un colt nu transmite copilului altceva, decat ca bataia este in regula atunci cand esti mai mare, mai puternic sau nu se gaseste o alta cale pentru rezolvarea problemelor. O astfel de pedeapsa fizica nu face decat sa agraveze totul, iar parintii vor sa rezolve, nu sa agraveze aceasta situatie.

Un copil de 2 ani nu loveste rau intentionat un alt copil. Stefan nu are controlul impulsurilor bine dezvoltat inca si prezenta bebelusului in familie poate inrautati situatia, el devenind mai gelos, iar parintii au mai putin timp pentru supravegherea lui.

Cel mai bine ar fi daca ar exista in casa 2 din jucariile iubite si daca se poate, sa aiba fiecare copil spatiul lui, unde se poate retrage, daca este necesar. Ar fi bine ca parintii sa fie atenti si sa ii separe pe copii inainte sa izbucneasca bataia. Stefan ar putea sa scrasneasca din dinti sau sa dea alte semne ca este pe cale sa devina agresiv. Si Ionut poate fi introdus cu un rol in prevenirea si rezolvarea situatiilor conflictuale, sa stie ca si el poate face ceva sa il invete pe fratele lui mai mic ce este bine si ce nu.

Ar trebui evitate formarea si etichetarea copiilor in roluri de victima-bataus.

Comportamentul lui Stefan este explicabil pentru un copil de 2 ani: stie ce vrea, cand vrea si asa trebuie sa se intample totul cum vrea el. Asta nu inseamna ca trebuie sa se si intample asa. Pentru a evita etichetarea lui Stefan fiind „batausul” si etichetarea lui Ionut fiind „victima” , parintii ar trebui sa trateze amandoi copii la fel. Daca de exemplu exista o lupta pentru o anumita jucarie,ambii copii au nevoie sa se retraga pentru a se calma. Nu numai unul din ei sa fie trimis sa se calmeze.

Ar trebui explicat lui Stefan, ca parintii inteleg perfect sentimentele lui, stiu ca este furios, dar la furie nu poate sa il raneasca pe Ionut, sau pe oricine altcineva. Puteti sa ii oferiti perna pentru asi exprima furia si in acest mod acesta se intampla in conditii de siguranta.

2. Copilul meu mă ignora

Exemplu: Anamaria este o fetita de 7 ani, deschisa, activa si foarte inteligenta, in schimb ii este foarte greu sa se concentreze asupra anumitor lucruri, cand vine vorba sa le faca. Dimineata cand vine vorba de imbracat mama trebuie sa ii spuna de mai multe ori sa se imbrace. Cand se spala pe dinti, parintii o redirectioneaza de nenumarate ori de la alte activitati sa isi termine periatul dintilor.

Aceleasi scene se petrec si seara, cand se pregateste de culcare. Mama face totul si ea nu vrea sa participe cu nimic la aceste activitati. Uneori mai au loc si niste scene de furie din partea fetitei, cand are parte de prea multe atentionari.

Ce au incercat parintii:

– sa ii aduca aminte mereu ce are de facut

– sa ii atraga atentia catre directia activitatii respective

– prea multe atentionari

Parintii isi dau seama ca este obositor si pentru Anamaria sa treaca prin aceste proceduri in fiecare zi, sau chiar la fiecare sarcina de rutina de zi cu zi. Ce este de facut?

Sfatul specialistilor

Mama ar trebui sa aleaga o perioada de liniste, in care impreuna cu fetita sa se gandeasca la rezolvarea acestor probleme. Ar fi unele optiuni care ar putea sa le ajute sa treaca mai usor peste rutinele de zi cu zi.

Pentru a usura pregatirile de dimineata, mama ar putea sa o trezeasca mai devreme pe Anamaria sau sa pregateasca impreuna cu ea dinainte cu o seara hainele pentru scoala, pantofii, geaca, chiar si ghiozdanul.

Ar putea sa o intrebe pe fetita: „Ce am putea face ca sa plecam la timp fara atentionari cicalitoare din partea mea si accese de furie din partea ta? „

Copii de multe ori sunt cooperativi si vor sa ajute la rezolvarea problemelor.

Cu siguranta fetita vrea sa faca tot ce poate sa finalizeze ce are de facut. Este posibil

sa le faca intr-un ritm mai lent, decat isi doresc parintii. Ar fi important ca mama sa gaseasca o cale pentru a se sincroniza cu Anamaria. Nu este o lupta cine va castiga la sfarsit.

O solutie ar fi sa se faca o lista cu toate activitatile necesare pentru a pleca la timp la scoala. Daca aceasta lista ar fi cu poze sau imagini, ar fi mult mai folositor pentru un prescolar. Dupa terminarea listei parintii ar trebui sa o lase pe fetita sa isi rezolve activitatile enumerate.

De obicei o intrebare scurta ii poate aminti ce are de facut: „Ti-ai verificat lista ta? „

Prea multe atentionari din partea parintilor nu ii invata pe copii sa asculte sau sa fie atenti la ce au de facut.

Uneori poate ajuta cronometrarea, care ar invata-o pe Anamaria ca are un anumit timp pentru finalizarea anumitor sarcini. Dar parintii trebuie sa se asigure ca acel timp setat este suficient penru rezolvarea sarcinilor.

Dimineata, cand este timpul de plecare si ea nu este inca imbracata, o alta solutie ar fi ca mama sa ii dea geaca in masina. Asa poate in cateva zile va invata sa se imbrace din timp si nu va fi nevoie sa se chinuie in masina.