Departe de sarbatoare, Clopotica privea trista la fumul care se ridica din satul indienilor, gandindu-se cum sa scape de Wendy. Nu voia sub nicio forma sa-l imparta pe Peter Pan cu o alta fata. Era atat de ingandurata si preocupata de razbunare, incat nu auzi ca cineva se apropie tiptil.
– Imi pare rau ca te-ai certat cu Peter Pan din cauza acelei domnisoare….Wendy! spuse Capitanul Hook cu o voce mieroasa. Daca as sti unde este, as prinde-o pentru a te scapa de toate necazurile pe care ti le-a provocat! Si iti dau cuvantul meu de onoare ca as face toate acestea fara sa-l ating pe Peter Pan cu un deget – sau cu un carlig!
Clopotica era foarte incantata la gandul ca ar putea scapa de Wendy. Nu mai astepta nicio clipa si se grabi sa-i arate capitanului locul exact pe harta, unde se afla ascunzatoarea lui Peter Pan.
In acest timp, in barlogul lui Peter Pan, Wendy ii pregatea pe baieti pentru somn. Michael nu prea era dornic sa doarma, insa Wendy ii aminti de mama lor care ii astepta acasa. Era absolut obligatoriu sa doarma inaintea zborului de intoarcere catre casa, sa reziste la un drum asa de lung.
– Ce este o mama? intreba unul dintre Baietii Pierduti, cand o auzi pe Wendy spunandu-i fratelui mai mic despre intoarcere .
– Cred ca am avut si eu una candva! adauga un alt baiat.
– Mamele sunt cele mai minunate si grozave fiinte din lume! incerca Wendy sa explice prietenilor ei ce inseamna “mama”.
Cuvintele frumoase ale lui Wendy despre mame starnira in inimile baietilor un dor imens de casa. Hotarara intr-o clipa sa porneasca spre Londra, spre casele lor. Lucrul acesta nu era deloc pe placul lui Peter Pan.
– Asa, fetitelor ce sunteti! Duceti-va acasa sa mai cresteti! Dar dupa aceea nici prin gand sa nu va treaca sa va intoarceti in Tara de Nicaieri! Niciodata! Se aseza apoi imbufnat, privindu-i pe copii cum se pregatesc de plecare. Copii habar nu aveau ce ii astepta afara.
Iesira unul cate unul de sub pamant si tot unul cate unul au fost legati de piratii care ii asteptau afara. Wendy iesi ultima, deoarece despartirea de Peter Pan nu era un lucru pe care ar fi vrut sa-l grabeasca. La iesire spre mirarea ei ii gasi pe toti legati.
– Gata! Am terminat! Au iesit toti la numaratoare! ii spuse Domnul Smee Capitanului Hook.
– Sa ii duceti la corabie! le ordona capitanul oamenilor sai.
Copiii ajunsera la bordul navei piratilor, Jolly Roger, unde fura legati de catarg. Capitanul Hook se apropie de ei, tinand intre degete o pana.
– Asa, dragii mei! Acum, decizia va apartine in totalitate! Fie intrati in echipajul meu, fie ajungeti cina pentru rechini!
Baietii erau tentati de aceasta oferta, desigur. Ar fi fost ocazia perfecta pentru a trai viata mult dorita pe o corabie de pirati! Iar ideea de a fi cina rechinilor nu era tocmai atragatoare.
– Si acum, pachetul acesta se va ocupa de Peter Pan la ora sase fix! exclama Capitanul Hook incantat si ii inmana Domnului Smee o cutie, care trebuia sa ajunga imediat la destinatar.
Era o bomba.
– Capitane, n-ar fi mai omenesc totusi daca am folosi alta metoda? intreba Domnul Smee.
– Ar fi, intr-adevar! Dar i-am promis Clopoticai ca nu ma ating cu niciun deget de Peter Pan! Iar Capitanul Hook daca si-a dat cuvantul de onoare, atunci se tine de el! Hahahaha! raspunse Hook.
Imediat dupa ce a aflat ascunzatoarea lui Peter Pan, Capitanul Hook a inchis-o pe Clopotica intr-un felinar, in cabina lui.
Clopotica ii auzi pe pirati povestind despre bomba si ceea ce avea sa i se intample lui Peter Pan. Atunci a inteles ca ea il tradase pe Peter, in schimbul unor minciuni. Simtea ca innebuneste de furie si, dupa multe incercari, reusi sa iasa din felinar. Si-a luat zborul spre Peter Pan cat putu de repede… Stia ca trebuia sa ajunga inainte de ora 6, cand bomba trebuia sa explodeze.
In ascunzatoarea sa, Peter nu isi gasea locul, se invartea in camera incercand sa alunge tristetea gandului ca nu-si va mai vedea niciodata prietenii. La un moment dat i-a atras privirea pachetul cu un biletel pe care scria: “Pentru Peter Pan, de la Wendy…cu multa dragoste. Nu-l deschide inainte de ora 6! “. Desi era foarte nerabdator sa afle ce ii lasase Wendy, hotari ca e mai bine sa astepte pana la ora sase. Si cand tocmai se pregatea sa desfaca surpriza, Clopotica intra ca vijelia si ii smulse pachetul din mana.
– Hei, Clopotica! Opreste-te! Ce faci? exclama Peter.
Si dintr-o data se auzi: Buuuuum!!!
Bomba explodase. Tara de Nicaieri se scutura mai puternic ca niciodata.
Explozia se auzi si la bordul navei piratilor. Copiii au inceput sa planga…Stiau foare bine ce insemnase zgomotul acela. Si ce se va intampla cu ei acum? Capitanul Hook nu astepta nicio secunda.
– Ei bine…si acum? Ce veti face?
– Capitane Hook, nu ne vom alatura niciodata echipajului tau! raspunse cu mult curaj Wendy in numele tuturor.
La revedere, John! La revedere, Michael! Sa fiti curajosi! Capul sus!
Wendy termina aceasta propozitie, apoi pasi incet pe o scandura de lemn, in afara corabiei. John si Michael isi tinura respiratia de emotii si…Wendy disparu. Dar nu se auzi nicio plescaitura a apei. Ce s-a intamplat oare?
Capitanul Hook, impreuna cu echipajul lui cercetau nervosi imprejurimile corabiei, insa Wendy se afla in siguranta in bratele lui Peter Pan, deasupra apei.
– O, Peter Pan! Traiesti! Am crezut ca ai murit!
Peter Pan ii povesti lui Wendy cum l-a salvat Clopotica, si cum zana ii aducea la cunostinta ca ea si copiii erau acum prizonierii piratilor. Se catara apoi pe panzele uriase ale navei.
– Fii atenta la ce urmeaza, Wendy! Voi pune capat acestor fapte marsave ale lui Hook!
– Hook, de data aceasta chiar nu mai ai nicio scapare! striga Peter Pan.
Capitanul inlemnise. Nu ii venea sa creada ce se intamplase. Era imposibil ca Peter Pan sa fie inca in viata. Bomba a explodat!
– Pan! Peter Pan! Nu…se poate! scrasni infuriat Hook.
Peter isi lua avant si se napusti catre capitan. Lupta se desfasura la bordul corabiei. Peter Pan si Hook se luptau pe viata si pe moarte, in timp ce Clopotica reusi sa-i elibereze pe prizonieri.
Peter se rotea in aer, luandu-l mereu prin surprindere cu cate o miscare pe Hook, impungandu-l de fiecare data cu varful sabiei sale, fara a-i da sansa capitanului de a-l atinge. Cei doi se luptara aprig, pana cand capitanul a reusit sa il incolteasca pe Peter Pan la capatul unei bucati subtiri de catarg. Peter incerca sa-si pastreze echilibrul, insa locul era foarte stramt.
Din fericire, Peter Pan reusi pana la urma sa-si recapete echilibrul, chiar si fara sa zboare, asa ca astfel dovedi ca este un luptator mai priceput decat Hook. Curand, capitanul obosi si implora sa fie iertat.
Apoi, deodata, capitanul isi pierdu echilibrul si se prabusi peste bord intre falcile nerabdatoare ale crocodilului. Tipa iarasi dupa Domnul Smee. Acesta si ceilalti pirati sarira imediat intr-o barca si pornira sa-si salveze conducatorul. Hook reusi sa scape din falcile crocodilului si porni in mare viteza catre barca salvatoare. Inota cat putea de repede, incercand sa scape de crocodilul care venea in urma lui mai lacom ca niciodata.
In vremea aceasta, la bordul corabiei, Peter Pan luase mantoul si palaria Capitanului Hook si saluta mandru multimea care ii striga numele.
– Foarte bine, oameni buni! Ridicati repede ancora! Intindeti panzele! Pornim la drum! ordona bucuros Peter.
– Dar, Peter…incotro mergem? intreba Wendy foarte mirata.
– Mergem acasa la Londra! raspunse Peter razand.
– La Londra! Uraaaaaaaa! strigara impreuna Michael si John.
Copiii aveau acum ocazia de a se bucura de cea mai frumoasa priveliste din Tara de Nicaieri care li se arata vreodata. Peter Pan o rugase pe Clopotica sa invaluie corabia in praful zanelor. Corabia piratilor se transformase astfel intr-o superba nava aurie, care plutea deasupra Tarii de Nicaieri, indreptandu-se catre Londra.
– Copii! Curand vom ajunge acasa la parintii nostri! sopti Wendy fericita.
– Si la Nana! raspunse Michael.
Se apropia, insa, si momentul in care aveau sa-si ia ramas-bun de la Peter Pan. Nu a fost usor pentru nimeni, dar stiau ca lucrurile nu aveau cum sa decurga altfel.
In Londra, doamna si domnul Darling se intorsesera de la petrecere. Domnul Darling uitase cat de tare s-a suparat inainte de a pleca si hotari s-o lase pe Nana sa doarma din nou in camera copiilor. Parintii mersera impreuna pentru a-i vedea pe copii si, cand intrara in camera, descoperira ca patul lui Wendy era gol. Doamna Darling o vazu pe fiica ei dormind cu capul sprijinit pe pervazul ferestrei. Wendy se trezi si radea bucuroasa cand isi revazu parintii.
– Mama! Tata! Peter Pan tocmai ne-a adus acasa din Tara de Nicaieri! striga ea bucuroasa.
Domnul Darling tocmai isi pregatea replica …”Eh! Prostii!” … Dar privi pe fereastra. Si….Un nor ciudat, sub forma unei corabii, plutea sub chipul stralucitor la lunii.
– Ce ciudat! mormai domnul Darling, cu o voce calda. Am sentimentul ca am mai vazut corabia asta odata…candva…demult…cand eram copil mic!
