Vulcanii sunt de multe ori clasificati dupa dimensiunea si forma lor, dar pot fi clasificati si dupa obiceiurile lor eruptive. Sunt sase tipuri de eruptii vulcanice. Intr adevar, tipul de eruptie vulcanica care are loc joaca un rol important in evolutia unui relief vulcanic, formand astfel o legatura semnificativa intre obiceiul eruptiv si structura vulcanica. In general, eruptiile pot fi clasificate fie ca efuzive, fie ca explozive. Eruptiile efuzive implica revarsarea de magma bazaltica, care este relativ scazuta ca vascozitate si continut de gaz.
Tipurile de eruptii
Eruptiile explozive implica in general magma, care este mai vascoasa si are un continut mai mare de gaz. O astfel de magma este adesea sparta in fragmente piroclastice prin expansiunea exploziva a gazului in timpul unei eruptii.
In schemele de clasificare mai detaliate bazate pe caracterul eruptiei, activitatea vulcanica si zonele vulcanice sunt de obicei impartite in sase tipuri majore, prezentate schematic in diagrama. Acestea sunt enumerate in ordinea gradului crescator de explozibilitate:
islandez
hawaiian
strombolian
vulcanian
pelean
plinian
Tipul islandez se caracterizeaza prin revarsari de lava bazaltica topita care curg din fisuri lungi, paralele. Astfel de revarsari contruiesc adesea platouri de lava.
Tipul hawaiian este similar cu soiul islandez. In acest caz, totusi, lava fluida curge din varful unui vulcan si fisuri radiale pentru a forma vulcani de scut, care sunt destul de mari si au pante blande.
Eruptiile stromboliene implica explozii moderate de gaze in expansiune care scuipa cheaguri de lava incandescenta in eruptii mici ciclice sau aproape continue. Din cauza unor astfel de izbucniri frecvente, vulcanul Stromboli de pe coasta de nord-est a Italiei a fost numit “farul Mediteranei”.
Tipul vulcanian, numit dupa insula Vulcano de langa Stromboli, implica in general explozii moderate de gaz incurcat cu cenusa vulcanica. Acest amestec formeaza nori de eruptie intunecati, turbulenti, care urca rapid si se extind in forme intortocheate.
O eruptie peleana este asociata cu izbucniri explozive, care genereaza fluxuri piroclastice, amestecuri dense de fragmente vulcanice fierbinti si gaz descrise intr-un alt articol. Eruptiile peleane sunt denumite dupa eruptia distructiva a Muntelui Pelee de pe insula Caraibe Martinica din anul 1902. Namolurile fluidizate produse de aceste eruptii sunt mai grele decat aerul, dar au o vascozitate scazuta si se varsa in vai si pante cu viteze mari. Drept urmare, sunt extrem de distructive.
Tipul plinian este un tip de eruptie vulcanica intens violenta, exemplificata de izbucnirea muntelui Vezuviu din Italia in anul 79, care l a ucis pe faimosul savant roman Pliniu cel Batran si a fost descrisa intr o relatare a unui martor ocular de nepotul sau, istoricul Pliniu cel Tanar. In acest tip de eruptie, gazele care fierb (din magma bogata in gaze) genereaza explozii de jet enorme si aproape continue, care scot in centru conducte de magma si o rup. Gazele raspandite si fragmentele vulcanice seamana cu o explozie gigantica de racheta indreptata vertical in sus. Norii plinieni de eruptie se pot ridica in stratosfera si uneori sunt produsi continuu timp de cateva ore. Fulgerele cauzate de acumularea de electricitate statica sunt comune in apropierea norilor de cenusa, adaugand inca un element de teroare a eruptiei.
De ce unele eruptii vulcanice sunt atat de explozive, in timp ce altele sunt atat de spectaculoase, dar relativ inofensive? Raspunsul implica cel putin patru factori: cantitatea de gaz dizolvata in magma, vascozitatea magmei, viteza de decompresie a magmei pe masura ce se ridica spre suprafata si numarul de locuri de nucleare pe care gazele pot incepe sa se extinda formeaza bule. Vulcanii legati de marginile placilor convergente au in general un continut ridicat de gaz, iar magma lor este foarte vascoasa. Aceasta combinatie este exploziva, deoarece gazele nu pot fierbe usor, mai degraba ele raman inchise pana cand ajung la presiunea la care sufla magma vascoasa in fragmente.
Rata cu care presiunea este redusa controleaza si explozivitatea. Daca magma se misca lent spre suprafata, gazele sale dizolvate vor fi eliberate lent si pot scapa. In timpul eruptiei de tip plinian din 1991 a Muntelui Pinatubo, magma s a deplasat destul de rapid spre suprafata, ducand la retinerea majoritatii gazelor dizolvate. In cele din urma, viteza cu care gazele sunt eliberate din magma este afectata de numarul de cristale mici, care pot actiona ca locuri de nucleare unde incep sa se formeze bule de gaz.
La Pinatubo, magma era de peste 40% din cristale mici inainte de eruptie, in timp ce la vulcanii hawaiiani Kilauea ai Mauna Loa procentul de cristale mici din magma este foarte scazut (sub 5%).
Putem prezice eruptiile vulcanice
Vulcanii trimit niste semnale inainte de orice eruptie, ceea ce arata, cat este de important ca oamenii de stiinta sa monitorizeze indeaproape orice vulcan. Semnele de avertizare includ mici cutremure, umflarea sau bombarea partilor laterale ale vulcanului si emisia crescuta de gaze din orificiile sale de ventilatie.
Insa niciunul din aceste semne nu inseamna neaparat ca o eruptie este iminenta. Dar ele pot ajuta oamenii de stiinta sa evalueze starea vulcanului atunci cand magma se formeaza. Cu toate acestea este imposibil sa spunem exact cand sau daca un anumit vulcan va erupe. Vulcanii nu functioneaza dupa un anumit orar.
Care este cea mai mare eruptie din istorie
Cea mai devastatoare eruptie din istoria inregistrata a fost explozia din 1815 a Muntelui Tabora din Indonezia. Explozia a fost una dintre cele mai puternice documentate vreodata si a creat o caldera – un crater de 3600 metri adancime si cu un diametru de aproximativ 6 kilometri. Un val supraincalzit de cenusa fierbinte si gaz s au aruncat in cer pe o distanta de 77 kilometri, producand numeroase fluxuri piroclastice. Eruptia a ucis imediat aproximativ 10 000 de oameni. Dar aceasta nu a fost singurul impact. Cenusa vulcanica si gazul injectat in atmosfera au ascuns soarele si au crescut reflexivitatea Pamantului, racindu i suprafata si provocand ceea ce este cunoscut sub numele de “anul fara vara”.
Foamea si bolile au ucis in aceasta perioada inca aproximativ 82 000 de oameni, iar conditiile sumbre din aceasta perioada sunt adesea creditate drept inspiratie pentru povestile de groaza, cum ar fi Frankenstein a lui Mary Shelley.
Desi au existat mai multe eruptii mari in istoria inregistrata, eruptiile vulcanice de astazi nu sunt mai frecvente decat au fost acum un secol. Pe masura ce creste capacitatea de monitorizare pentru eruptiile vulcanice apar mai frecvent in ziare si in social media stiri despre aceste eruptii. Putem trage concluzia ca nu lumea vulcanica a devenit mai activa ci noi am devenit mai constienti din punct de vedere vulcanic.