Bunica Ninei a fost foarte fericita cand fetita a ajuns la ea pentru cateva zile. Si Ninei ii placea sa isi petreaca timpul la bunica.
In gradina bunicii era un stejar batran, de care era agatat un leagan. Ninei ii placea sa se dea in leagan.
In a doua seara, inainte de a merge la culcare, fetita a observat ca ii lipseste ceasul de mana, frumos si asezat pe o bratara argintie. Nina si bunica au cautat peste tot, dar nu au gasit ceasul nicaieri.
Nina a inceput sa planga. „Ceasul pe care mami mi l-a daruit!”, suspina ea.
“Acesta este ceasul meu preferat! Cel mai drag!”
Bunica a luat-o pe Nina in brate si a inceput sa o consoleze: “Sa nu iti faci griji. Dimineata il vom cauta si in gradina. Inca nu l-am gasit, dar nu l-am cautat peste tot.“
Nina s-a dus la culcare, dar nu a putut sa adoarma. Se tot gandea la ceasul pierdut. Nu isi gasea locul in pat, se rostogolea de pe o parte pe cealalta.
In cele din urma s-a ridicat din pat, s-a dus la fereastra si privi afara, in gradina.
Clopotul bisericii exact atunci a sunat…o data…de doua ori…de douasprezece ori.
“Miezul noptii”, se gandea Nina.
Dintr-o data fetita isi ridica privirea undeva foarte departe. La capatul gradinii, unde cresc flori salbatice, ea a vazut ceva foarte ciudat: niste luminite fulgerau si vibrau, iar umbrele pareau sa danseze prin aer.
Zanele au iesit din ascunzatoare! Ceea ce vazuse fetita, era:
Picatura de Roua, o mica zana cu parul rosu,…
Floarea Lunii, o zana cu parul de matase foarte fina,…
Bobocica de Trandafir, o zana cu obrajii la fel de roz ca petalele de trandafir…
Si Steluta Scanteiatoare, o zana cu aripile roz.
Cele 4 zane dansau impreuna, rasetele lor rasunau prin aer si sareau din floare in floare.
Dintr-o data Picatura de Roua a vazut o stralucire argintie prin iarba. Era ceasul Ninei.
“Uitati”, spunea zana prietenelor ei. “Oare cui ii apartine?”
“Poate ca e ceasul fetitei”, zicea Bobocica de Trandafir, aratand spre Nina, care inca statea la fereastra. “Ea pare foarte trista, ca si cum ar fi pierdut ceva pretios”.
“Mi-as dori sa o vad din nou vesela”, spunea Floarea Lunii.
Zanele s-au uitat una la alta, toate avand acelasi gand. Au luat ceasul si l-au ascuns in spatele unei pietre. Apoi au zburat prin gradina pana la fereastra, unde statea Nina.
Nina a ramas uimita. Steluta scanteiatoare a pudrat-o cu praful zanelor pe fetita si i-a spus: “Acum poti zbura cu noi!”.
Doua dintre zane au luat-o pe Nina de mana si impreuna au zburat pe fereastra si au aterizat incet afara, in gradina.
Cand s-au asezat, micutele zane s-au prezentat. „Noi suntem zanele a miezului noptii. In fiecare noapte, la miezul noptii iesim din locul nostru secret si dansam si ne jucam in lumina lunii. Vrei sa fi prietena noastra si sa te joci cu noi?“
„Sigur ca da!“ striga Nina fericita.
Si fetita a dansat cu prietenele ei printre flori salbatice in gradina.
Luna si stelele straluceau pe cer.
Iarba rece o gadila la degetele de la picioare pe Nina, iar rasetele micutelor creaturi rasunau ca niste mici clopote de cristal. Nina niciodata nu a fost atat de fericita.
Cand Nina nu mai putea dansa de oboseala, Picatura de Roua a anuntat: “Avem o surpriza pentru tine.” Si plutind i-a adus ceasul de argint Ninei.
“Ceasul meu!” a exclamat Nina. “L-ati gasit! Va multumesc!”
Steluta scanteiatoare a stropit ceasul cu praf de zana si dinr-o data pe acesta a aparut forma unei
zane de argint.
“O zana a miezului noptii!” a exclamat Nina. “Da, Nina, dar te rog, nu spune nimanui ce s-a intamplat”, a rugat-o Picatura de Roua.
“In cazul in care spui cuiva, noi ne putem pierde puterile noastre magice!” spunea Floarea Lunii.
Nina a promis ca va pastra acest secret.
Nina si-a luat fericita ceasul ei iubit. Oboseala a inceput sa o faca sa clipeasca din ce in ce mai des. In timp ce zanele dansau in jurul ei, Nina a adormit sub stejarul vechi din gradina.
In dimineata urmatoare, cand s-a trezit, era in patul ei moale, in casa bunicii.
“Cum oi fi ajuns aici?” se intreba Nina. “ Totul a fost doar un vis?”
In buzunarul de la pijama a simtit ceva tare. Ceasul era acolo.
“Buna dimineata!” intra bunica vesela in camera fetitei.
“Uite bunico! Ceasul meu este aici! Tu l-ai pus aici?” intreba fetita.
“Nu, draga mea” raspunse bunica surprinsa. Apoi a observat micuta zana argintie pe ceas. “Oh, ce frumos! Nici nu am observat inainte ca aceasta micuta zana este pe ceasul tau”.
“Zanele a miezului noptii!” se gandi Nina. Si brusc isi aminti totul. Nu a fost doar un vis.
“ De unde o fi aparut ceasul asa dintr-o data?” se intreba bunica mirata scarpinandu-se in cap.
Nina a zambit si se uita pe fereastra afara in gradina. Ea stia raspunsul.
Dar acesta era un secret. Secretul ei si ale prietenelor ei, micutele zane, pe care nu le va uita niciodata.