Zizi era o pisicuta care traia la oras. Era dolofana, avea o blanita moale si ochi mari, jucausi: din pacate, Zizi avea un cusur: era mandra si-i placea sa se uite cat era ziua de lunga in oglinda.
Azi este zi de targ, asa ca Zizi se hotaraste sa se duca si ea. Peste tot sunt lucruri de cumparat! Uite si un colier facut numai si numai din clopotei.
– Ce frumos este! Il cumpar!
Zizi se intoarce acasa, isi pune la gat colierul, apoi isi ia gentuta, isi pudreaza nasucul si iese. E tare fericita: toata lumea o admira.
– Ia uitati-va ce frumoasa e Zizi! se aude din toate partile.
Motanului Zizu ii placuse intotdeauna pisicuta noastra, insa nu avusese niciodata norocul s-o cunoasca pe pisica visurilor lui.
– Oare cum ar fi cel mai bine sa ma prezint? se intreba motanul si ii veni o idee. Zizu se duse la florarie, intra si cumpara un buchet de flori.
Zizi se oprise in fata cofetariei. Motanul o ajunse din fuga, isi scoase palaria de pe cap si-i spuse tare emotionat:
– Dati-mi voie sa ma prezint! Ma-ma numesc Zi-Zizu. As putea sa va ofer aceste flori si sa va conduc pana acasa?
Zizi zambeste magulita. Credeti, insa, ca Zizu e singurul indragostit de frumoasa noastra pisicuta? Nu chiar! Toti se aduna in jurul ei ca sa-i ofere flori.
Ia uitati-va! E Coadaneagra cu palaria sa, apoi Coadarosie si, de ce nu, chiar si simpaticul Miau-Miau!
– Oh, minunata, dulce pisicuta a visurilor mele, esti atat de buna incat sa-mi oferi labuta ta? intreba Coadaneagra, dandu-i o margareta.
– As fi atat de fericit sa ma casatoresc cu tine si sa te adapostesc sub acoperisul casei mele! spunea si Coadarosie, uitandu-se drept in ochii pisicutei.
Zizi, la geamul casutei sale, se uita tare multumita la admiratorii ei.
Dar ce se petrece acolo? Zizu si Coadaneagra se invrajbesc tot mai mult.
– Sa nu care cumva sa ai curajul sa te apropii de Zizi! spunea Coadaneagra, gata gata sa sara la potrivnicul sau.
Cei doi sigur s-ar fi batut daca intre ei nu ar fi aparut inteleptul Gufo.
– Ce purtare nepotrivita! Ce exemplu credeti voi ca puteti da celor care va vad si va cunosc? Si toate acestea pentru o pisica mandra, care nu merita niciun pic de atentie. V-ati indragostit de infatisarea ei, fara sa va intrebati vreodata daca e cumva si buna, desteapta, dulce si afectuoasa. V-ati indragostit de colierul ei caraghios, facut din clopotei zgomotosi. Dar la ce v-ati gandit? Cu zgomotul acela nu va putea decat sa sperie soriceii si sa-i faca sa plece.
Cei doi motani se oprira rusinati ca se lasasera cuprinsi de furie.
Nu doar ca se rusinau, dar, gandindu-se la cuvintele lui Gufo, isi dadura seama ca acesta avea dreptate.
– Da labuta, hai sa facem pace si sa uitam pentru totdeauna aceasta intamplare urata! spuse cat se poate de serios Zizu.
Isi stransera labutele, incepura sa zambeasca si, luandu-se la brat, plecara.
Zizi cea mandra ramase astfel singura, singurica, fara niciun admirator.
– Cat de prostuta am fost! Chiar asa! Am vrut sa fiu frumoasa si am fost pedepsita, se gandea Zizi, in timp ce lacrimi mari ii alunecau pe botic.
Isi scoase colierul si-l puse intr-o caseta. Intelese astfel ca o pisicuta nu e placuta pentru ceea ce are, pentru hainutele pe care le poarta, pentru bijuteriile ei, ci pentru ceea ce este ea cu adevarat si pentru ceea ce face.
sursa : Cartea “Cele mai frumoase povești” Edizioni Larus și Grupul Editorial ART, 2007, pentru prezenta ediție / trad. Simina Lazăr