Viata lui Walt Disney

Print Friendly, PDF & Email

Una din activitatile noastre preferate ca familie este sa ne uitam impreuna la filme. Ce poate fi mai placut intr-o zi ploioasa de vara sau o seara de iarna friguroasa, decat sa ne asezam pe canapea impreuna si sa ne uitam la filmele noastre preferate. Traind impreuna aventurile personajelor din filme este ca si cum am calatori impreuna si am trai si noi aventurile lor, impreuna radem sau plangem dupa cate un moment emotionant dintr-un film.

Unele dintre filmele indragite de copii, parinti si bunici sunt filmele Disney. Cine nu a auzit de filmele ca Alba ca Zapada si cei sapte pitici, Cenusareasa, Frumoasa si Bestia, Regele Leu sau Aladdin? Daca nu ai auzit de aceste filme, cu siguranta ai auzit de Disneyland, parcul tematic cel mai cunoscut din lume. Toate acestea au inceput cu imaginatia unui barbat pe nume Walt Disney.

Cu multi ani in urma traia un baiat, pe nume Walt. Era un baiat simplu, care s-a nascut in data de 5 decembrie 1901, la Chicago. Elias si Flora Disney erau parintii lui, care erau persoane foarte diferite. Tatal lui Walt era muncitor, un om perfectionist si uneori foarte sever. Mama lui Walt era o femeie calda si buna la suflet, vesela si radea mult.

La un moment dat familia lui Walt s-a mutat la o ferma din Marceline, Missouri. Lui Walt ii placea viata de la ferma. Era inconjurat de paduri si de multe animale. Aici a creat multe amintiri frumoase din copilarie. Orasul Marceline avea un centru, unde intrau si ieseau trenurile, iar lui Walt ii placea sa priveasca trenurile cum opreau sa lase pasagerii sa urce sau sa coboare. Inspiratiile lui privind Disneyland au venit din amintirile frumoase traite in Marceline. In perioada in care traia la ferma, Walt a inceput sa deseneze. A incercat sa copieze benzile desenate din ziar, iar odata medicul local l-a platit sa ii deseneze calul preferat.

In 1911, familia Disney s-a mutat in Kansas City, Missouri, unde tatal lui detinea o firma de distributie de ziare. Asta insemna ca, in fiecare dimineata Walt si fratii lui se trezeau foarte devreme pentru a duce ziare tuturor celor din oras. A fost o munca foarte grea si de multe ori Walt nu vroia sa mearga, dar a facut totusi tot ce a putut sa isi ajute familia. De multe ori adormit la scoala in timpul orelor din cauza oboselii. Ii placea sa deseneze in continuare, asa ca s-a decis sa devina artist. In liceu desena pentru ziarul scolii, iar seara urma cursurile de la Academia de Arte din Chicago.

In timpul acesta in Europa se desfasura Primul Razboi Mondial. Walt isi dorea sa se alature armatei, dar era prea tanar si nu l-au primit. La vremea aceea organizatia Crucea Rosie ajuta la preluarea soldatilor raniti in razboi. Walt s-a decis sa se inscrie aici, dar si pentru asta a fost prea tanar, asa ca la inregistrare a schimbat data nasterii, sa para mai in varsta. In momentul in care Walt a ajuns in Europa, razboiul se terminase deja, dar a reusit sa ajute la conducerea unor ambulante. Si-a folosit si abilitatile artistice cu desenatul, unele figuri le-a desenat pe marginea unor ambulante, iar altele au aparut in revista armatei Stars and Stripes.

Dupa ce s-a intors acasa in State Unite ale Americii, Walt s-a angajat la o revista desenand reclame. Aici a facut cunostinta cu Ub Iwerks, cu care s- a imprietenit. In scurt timp cei doi au ramas fara locuri de munca si au deschis propria lor companie facand reclame. Walt a inceput sa fie din ce in ce mai interesat de animatie. Si-a cumparat o camera si a inceput sa se joace cu animatia pozelor. Si-a petrecut multe ore desenand si facand poze incercand sa faca cele mai reusite animatii. In scurt timp animatiile lui Walt si Ub au fost suficient de bune pentru a fi vandute ca scurtmetraje. Le-au numit Laugh-O-Grams si multe dintre ele au fost prezentate inaintea filmelor reale la teatre. In cele din urma s-au mutat la Hollywood, unde se faceau toate filmele noi. La Hollywood Walt si fratele lui, Roy au pornit Disney Brothers Studios. Aici si-a cunoscut sotia, Lillian.

Timp de cativa ani, desi Walt a continuat sa produca filmele de animatie, i-a fost greu sa ramana pe linia de plutire cu afacerea lui. De multe ori era pe cale sa renunte, dar atat de mult ii placea animatia, incat a continuat, chiar daca avea parte de multe esecuri. La un moment dat, personajul lui preferat, Iepurele Norocos-Oswald a fost furat si Walt a pierdut dreptul de a-l mai folosi in animatiile lui. Intr-o calatorie cu sotia lui s-a decis ca noul lui personaj va fi un soricel si vroia sa ii dea numele de Mortimer Mouse. Dar Lillian i-a sugerat, ca ar suna mai bine numele de Mickey Mouse. Si uite asa a inceput calatoria celui mai indragit soricel din lume – Mickey Mouse.

Cand a ajuns inapoi la Hollywood, impreuna cu Ub Iwerks au inceput sa lucreze la noul lor proiect cu Mickey Mouse. Primul film cu noul personaj s-a numit Steamboat Willie. Este un film alb-negru, in care Mickey Mouse apare pe un vas cu aburi fluierand o melodie vesela. In scurt timp a devenit foarte cunoscut acest filmulet. Disney Brothers Studio a facut si alte filme, cum ar fi Skeleton Dance si Flowers and Trees. Ultimul a folosit o tehnica noua numita Technicolor, ceea ce a insemnat ca filmul era colorat si nu mai era alb negru. A fost un pas mare in industria animatiei.

Walt si Lillian si-au dorit foarte mult sa devina parinti. In 1933 Lillian a nascut o fetita, pe care au numit-o Diane. Ea a petrecut mult timp impreuna cu tatal ei la Studio. Intre timp firma a inceput sa creasca, sute de animatori lucrau deja pentru ei, iar Walt nu mai avea timp de desenat. El se ocupa de povesti si de muzica din animatii, iar fratele lui de administratia firmei. Walt era mai determinat ca niciodata sa creeze cele mai bune animatii. Urmatorul lui proiect era sa creeze un film animat lung si complet. Nimeni nu credea ca acest proiect ar putea avea succes, dar el nu s-a lasat influentat de parerile celorlalti. Roy, fratele lui nu era sigur ca banii companiei ar putea acoperi toate cheltuielile proiectului. Multi au crezut ca acesta va fi sfarsitul Studiourilor Disney Brothers. Dar Walt era prea incapatanat sa ii asculte si mergea in fata cu proiectul lui.

Una din povestile preferate din copilaria lui Walt a fost Alba ca Zapada si cei sapte pitici. Asa ca Walt s-a hotarat ca aceasta poveste va fi tema primului film lung de animatie. A tinut o sedinta cu toata echipa lui si s-au pus pe treaba. Desenarea animatiilor din film a necesitat munca multor oameni, 4 ani de munca si 1,5 milioane de dolari pentru a-l crea. Pe vremea aceea acesti bani aveau o valoarea mult mai mare decat in zilele noastre. A durat si a costat mai mult decat planuisera ei, dar la lansarea filmului multi actori si multe dive cunoscute de la Hollywood si-au facut aparitia. Filmul a fost prezentat la Teatrul Carthay si a avut un succes urias. Banii cheltuiti pe realizarea filmului au fost recuperati in cateva luni de la lansare. Totul a fost pe placul publicului: muzica, desenele, culorile, absolut tot.

Walt Disney si animatorii lui au continuat sa faca filme de animatie si au fost create alte filme cunoscute, cum ar fi: Pinocchio, Dumbo sau Bambi. Aceasta perioada este numita Epoca de Aur a animatiei. Au mai urmat pe urma si filmele ca Cenusareasa, Alice in Tara Minunilor, Peter Pan, dar au creat si filme cu decor si oameni reali, de exemplu Treasure Island sau Mary Poppins.

Dupa ce Studiourile Walt Disney au devenit foarte profitabile, Walt a avazut iarasi o oportunitate de a crea lucruri noi si diferite. Un alt vis era pe cale sa se adevereasca prin crearea Parcului Tematic Disneyland, dar despre acest vis vom vorbi intr-un alt articol.