Dezvoltarea bebelusului in fiecare luna – Luna a zecea

Print Friendly, PDF & Email

Cum se dezvolta bebelusul

Bebelusul incepe sa inteleaga multe cuvinte si chiar fraze simple, asa ca este mai important ca niciodata sa continui sa vorbesti cu el. Daca si el se baga in discutii cu ganganeli, poti intreba inapoi ce anume doreste. Multe discutii nu ajuta la dezvoltarea bebelusului, insa ascultarea cuvintelor potrivite este foarte indicata in aceasta etapa a dezvoltarii. O conversatie, un dialog cu bebelusul chiar daca pare ciudat este o modalitate excelenta de a incuraja abilitatile lui de a vorbi.

In aceasta luna bebelusul poate sta deja in fund fara sprijin si poate sa incerce sa se deplaseze. Acesti pasi pot fi magici pentru tine, sunt primii lui pasi catre independenta. Dar daca bebelusul nu merge inca, nu trebuie sa iti faci griji. Unii bebelusi incep sa mearga abia pe la 18 luni.

Bebelusul mereu te poate surprinde cu ceva nou. De exemplu poate sa colaboreze la imbracat intinzand o mana sau un picior. In timpul mesei este posibil sa vrea sa manance si sa bea singur. Multi bebelusi se joaca aruncand farfuria de pe masuta pentru a se distra, asa ca este mai bine daca te pregatesti pentru astfel de evenimente si daca se poate sa iei masuri de precautie.

Desi bebelusul nu iti acorda atentie atunci cand ii interzici ceva, intelege foarte bine ce vrei sa ii spui. Este important sa ii interzici lucruri doar atunci cand este chiar o situatie periculoasa si sa inteleaga ca atunci chiar nu are voie sa faca ceea ce-si doreste.

Schimbari in viata ta

Transportul bebelusului care pe zi ce trece devine mai greu presupune o incordare a muschilor. Dar daca esti atenta, poti reduce riscul de raniri si de dureri. Daca ridici bebelusul de jos, sa incepi intotdeauna prin indoirea genunchilor si incearca sa te ghemuiesti in loc sa te apleci. Pentru a tine bebelusul in mod corespunzator cand stai asezat, stai drept intr-un scaun confortabil, daca se poate cu cotiere. Poti folosi si perne pentru sprijin suplimentar pentru spate. Daca vrei sa tii bebelusul in brate cand te plimbi, sa folosesti un port-bebe potrivit si comod, care nu iti forteaza gatul sau spatele. Acum este momentul potrivit sa analizezi exercitiile concepute special pentru intarirea spatelui. Daca ai facut efort, o baie calda, un dus fierbinte sau un masaj te pot ajuta. Un calmant poate reduce durerea si inflamatia, daca durerea este atat de mare, incat nu mai rezisti.

Uneori poate fi dificil sa mentii un echilibru intre viata de familie si cariera, mai ales daca compania la care lucrezi nu este indreptata catre familii. Insa poti negocia un program mai flexibil, sa te imparti mai usor intre familie si serviciu. Unele locuri de munca ofera si posibilitatea de a lucra de acasa uneori. La locul de munca incearca sa iti gestionezi timpul in asa fel, incat sa nu fii nevoita sa stai peste program pentru a finaliza ceea ce ai de facut in ziua respectiva. Poate ar fi mai bine sa mergi uneori mai devreme la locul de munca in loc sa stai peste program. Sa comunici cu superiorii tai si explica-le ca faci tot posibilul pentru a echilibra situatia familiala cu cea de la locul de munca.

Lipsa somnului te poate afecta in viata de zi cu zi. Daca te trezesti greu dimineata poti sa iti setezi ceasul sa sune pe un ton mai puternic si aseaza telefonul departe de pat, sa fii nevoita sa te ridici din pat pentru a-l opri. Pe parcursul zilei poate iti prinde bine o cafea, un ceai negru, dar ar fi de preferat sa le consumi pana pe la pranz si sa eviti bauturile cofeinizate dupa masa. Daca ai posibilitatea pe parcursul zilei, o odihna scurta de 15 minute ti-ar prinde bine. Daca esti la serviciu, poti iesi in pauza la o plimbare in aer liber pentru a te aerisi.

Aniversarile, sarbatorile petrecute in familie te-au facut si pe tine sa iti creezi propriile ritualuri inainte de sarbatori. Chiar daca bebelusul nu le intelege sau nu le apreciaza inca, aceste ritualuri contribuie la un sentiment de securitate si de unire in familie. Bebelusul este inca prea mic ca sa traiasca cu adevarat emotiile sarbatorilor dar poate fi fascinat de decoratiuni, calatorii si alte activitai specifice. Asigura-te insa ca printre toate pregatirile bebelusul are suficient timp si pentru o pauza si relaxare.

Bebelusul – Apneea in somn

Apneea in somn este o tulburare in care bebelusul in timp ce doarme inceteaza temporar si in mod repetat sa respire. Motivele pot varia de la lucruri care ii blocheaza caile respiratorii superioare pana la adenoizi, amigdale marite, raceli frecvente, alergii, un sistem nervos subdezvoltat. Bebelusii nascuti prematur, bebelusii cu afectiuni gen paralizie cerebrala sau sindromul Down si bebelusii afro-americani prezinta un risc mai mare pentru aceasta afectiune.

Cum poti recunoaste apnnea in somn

In timpul somnului un bebelus cu apnee poate sforai tare, sa suspine sau sa tuseasca, poate sa faca pauze lungi intre respiratii. Sforaitul in sine nu indica neaparat o problema. Un bebelus cu apnee se poate trezi de mai multe ori pe parcursul noptii si poate parea lipsit de somn in timpul zilei. Problemele de sanatate includ probleme cu amigdalele sau aparitia adenoizilor si probleme cu cresterea in greutate. Neaparat sa vorbesti cu medicul bebelusului despre aceasta problema. El poate sa iti faca legatura cu un specialist ORL (otorinolaringolog). Daca amigdalele sau polipii cauzeaza aceasta problema, uneori este recomandata interventia chirurgicala. Deoarece apneea in somn netratata poate duce la complicatii cardiovasculare si probleme de comportament, medicul poate recomanda o supraveghere intreaga pe timpul noptii pentru a diagnostica problemele de baza.

Despre temperamentul bebelusului

Temperamentul bebelusului poate fi descris ca si modul in care bebelusul gandeste si reactioneaza la mediul inconjurator. Acesta include si programul de somn, de masa si sociabilitate. Unii bebelusi sunt mai calmi, altii mai sensibili si mai retrasi in situatii noi. Unii au temperament mai puternic si mai multa energie. Unii experti considera ca temperamentul este in mare parte innascut decat un produs al factorilor si influentelor externe. Poti sa stii ce temperament are bebelusul tau cam pe la varsta de 3-4 luni. La 10 luni personalitatea bebelusului este mai definita. Bebelusul insa poate actiona intr-un anumit mod din cauza unui factor temporar sau a unei etape de dezvoltare prin care trece, asa ca nu trebuie sa te grabesti cu concluziile. Daca exista ceva in comportamentul bebelusului ce te ingrijoreaza este important sa incerci sa intelegi si nu sa judeci. Nu critica bebelusul, sa nu il faci sa se simta rau, indiferent daca este in privat sau in fata altor persoane. Incurajeaza-l cand face ceva bine. Nu poti schimba cu adevarat tendintele naturale ale bebelusului, dar poti incuraja anumite comportamente si explica de ce nu este bine ce face.

Bebelusul si antibioticele

De ce medicul nu prescrie antibiotice de fiecare data cand bebelusul e bolnav?

Antibioticele sunt eficiente numai impotriva bacteriilor, ele nu ajuta la combaterea virusilor. Daca bebelusul are o viroza, antibioticele nu vor ajuta. De fapt, administrarea antibioticelor atunci cand nu este necesar nu face altceva, decat sa faca bacteriile sa fie mai rezistente la antibiotice, ceea ce poate provoca probleme atunci cand bebelusul chiar are nevoie de antibiotic. Uneori antibioticele pot provoca alergii. Daca totusi medicul prescrie antibiotic si bebelusul se simte mai bine dupa cateva administrari, sa nu intrerupi tratamentul. Boala se poate intoarce daca tratamentul nu este dus pana la capat si poate sa revina chiar intr-o forma mai grava. Daca bebelusul scoate afara antibioticul imediat dupa administrare (daca il vomita sau daca il scuipa), ar fi bine sa ii mai dai o doza. Daca a vomitat, ar fi bine sa afli cauzele, dar in orice caz discuta cu medicul cum ai putea usura administrarea antibioticelor bebelusului tau, daca apar astfel de probleme.

Bebelusul si muscaturile de insecte

Majoritatea muscaturilor sunt deranjante, dar nu sunt periculoase, cu exceptia cazului in care bebelusul se dovedeste a fi alergic la veninul provenit de la insecta. Daca bebelusul a fost intepat de o insecta, incearca sa procedezi astfel: spala zona cu apa si sapun, alina durerea cu un pachet de gheata timp de 15 minute sau incearca o lotiune sau crema calmanta in cazul muscaturilor. Daca simptomele nu se linistesc si apare diareea, febra sau varsaturile, sau daca umflatura creste dupa 24 de ore ia legatura imediat cu medicul. Socul anafilactic ca rezultat al unei muscaturi este foarte rar, insa daca copilul este alergic la muscaturile anumitor insecte, poate aparea. Alte simptome in cazul muscaturilor la un copil alergic: incepe sa aiba probleme cu respiratia, poate vomita, poate avea crampe abdominale sau fata inrosita, poate aparea o eruptie cutanata sau sa i se umfle limba, mainile si fata. Daca medicul nu poate fi contactat, in situatia in care pare ca bebelusul are o reactie alergica la o muscatura de insecta, suna imediat la salvare.

Cum pot evita muscaturile de insecte?

Nu poti evita locurile in aer liber de teama muscaturilor, insa poti folosi un produs care respinge insectele (exista astfel de produse in farmacii), poti imbraca bebelusul in haine cu maneci lungi,cu culori deschise si evitand utilizarea produselor parfumate, cum ar fi cremele si lotiunile de corp parfumate.